Pe-o insulă făcută din spade ruginite,
M-am rastignit pe-o pagină de carte
Și m-am bătut cu mana mea în ținte,
Închis pe albul câmp ca Bonaparte.

Cuvintele veneau trecând prin minte
Ca fulgii se-așezau scăpați de moarte,
Din versuri împleteau ziduri pe frunte
Și-mi consolau fântâna mea ca Dante.

Înduioșat un pic mă năpădea iubirea
De pana mea albastră, sfiosa de orfan,
Nebună și-nțeleaptă îmi alina durerea
Și ne veghea abisul ca Marele Ștefan.

Acum e insula ca pâinea-n aur coaptă
Când slovele-s tăcute la sânii profeției,
Coboară, împlinito, poemul te-așteaptă
Aici când uneori sunt Crucea Poeziei.