azi soarele curge într-o singură direcție.
câmp moale. lamele ale sufletului
întinse pe el. la fel ca izvoarele
de ciment care umplu orașul cu

m or bi di ta te.

rămâi în zone perfect curate. care trebuie
permanent drenate și curățate
așa ca parcările de la kaufland. unde cărucioarele
nu se mai opresc.

câmp de beton. pe el pășești încet
și aeroplane de praf
își întind aripile precum păsările nopții.

e liniște și e seară. o femeie își ia copiii și se aruncă
pe șinele de tren.

în direcția mută a soarelui. se face iarăși iarnă și
câmpul moale se umple de zăpadă. o zăpadă plină de sânge
pe unde mergi desculț / tu însăți sângerând.

lu ci di ta te.

vaporii de absint încă acoperă orașul.
dar cerul se face negru de fiecare dată când vrei să te apropii
de el. femeile cu copii formează o castă.
un dans pe marginea unei prăpastii din care nimeni nu iese viu.

dor i n țe stra nii.

acolo puteam să fim noi. acolo, tu singură și cu Arya,
cu soarele ca un gropar
dejdiocând pământul.

acolo, privind copiii scânteietori ai Aryei, alergând,
cu picioarele înfundându-se din ce în ce mai adânc.