se aude năprasnic vântul pe coastă
pietrele lucesc de-atâtea valuri care vin zilnic să le lovească
iar femeia albă umblă desculță în fiecare dimineață
să adune alge și scoici
pescarul o privește din barca veche
uneori pescarul desface scrisori dintr-o desagă cusută de mână
le citește senin
din când în când ia o gură zdravănă din berea bogwater
netezește scrisorile cu podul palmei noduroase și le pune cumva
privind în jur bănuitor
în buzunarul de la haină

un oftat plutește peste ei
ca o resemnare a tinereții de multă vreme plecată
dar amândoi știu
că în sufletul lor sunt copii
iar viața ca o vicleană le ascunde lumii de dincolo de coastă
ca o parabolă
iubirea ce-i leagă