și nerostogolindu-se e clipa
în nemișcare vremea-n tine toarce
apoi secunda-i fum ce suie-n arce
și-și părăsește către ceruri pipa.

iar gându-n rațiune se întoarce
ducând în noaptea ninsă, treaz, aripa
ci nelegat de tot ce-aduce pripa
și miez de-nțelepciuni din stele stoarce.

iar în sărut suflare-mi dai, de viață,
vopsită-n întuneric mă învii
în a eternității fortăreață.

îndrăgostit de un poem din vii
păstrat din leatul cel trecut, la gheață
deșteaptă-n mine multe grozăvii...