ceas singuratic
sorbind
din șuierăturile plecărilor
sosirilor
încă o toamnă
risipește amărăciunile
ca pe niște frunze

întoarcere
spre izvoarele tămăduitoare
ale cuvântului
sămânța unui gând bun
germinează-n
inimă

ceva din sclipirea liniștită
a acestei dimineți
din dulceața strugurilor
din fluierăturile abia auzite ale greierului
îmi dau de veste
că daru-i multiplicat
peste cetate
un dor necuprins
de-ntâlniri
valuri înalță deasupra stâncilor
trufia
azvârlind-o apoi în abisul tăcerilor


mângâietorul
dangăt de clopot
răpește sufletul
în al treilea cer
frica își pierde conturul
în leacul unui tainic descântec:
ieși din ungherele disperării
dispari din calea neprihăniților
cu puritatea și frumusețea ta din Rai
să ne dezmierzi
leviathanule





să ne bucurăm
de bogăția
revărsată din mila Domnului
peste noi
frigul și egoismul
să nu ne cotropească sufletul
te aștept dragă prietene
la o cafea
fără vreo lacrimă pe obraz
relaxați să privim
zborul cocorilor
al frunzelor
trecerea clipelor