N-ai cum să te naști înainte de părinți
dintr-o poruncă lăsată de umbrele morții.

Golul din memorie absoarbe frustrări uitate
așezându-le în sertare ascunse căutării.
Nu se pot deschide sunt acoperite de singurătatea
care ne bântuie cu o tăcere topit-n cuvinte.
Sângelele plânge fără frații plecați în lume
și vede în trup drumuri care se surpă prea repede.
Nu mai răsare soarele și diminețile-s cețoase
ziua capătă solzi alunecoși.

Din moarte te mai întorci, din iubire mori.
Visele sunt întotdeauna mari, împlinirile mai mici.

În sufletul tău cântecul mișcă munții
că ai putea să-i urci,
viorile cerului te așteaptă.