cred că așa aștepta și Cousteau
în batiscaful său
scufundat în albastru
puțin claustrofob
puțin blazat
încercând
să-și conecteze mintea
la marele rechin alb
să corecteze neregularitățile
marginilor limbii
frecând-o de spinarea balenei albastre.
cred că așa a trăit
și Trakl
ghemuit într-un colț
în miezul întunecimii
adulmecând rășina de brad a podelei
cu degetele orbecăind prin putregai
vrând să vadă prin sora sa
cum trec norii.
diferența la noi este că
suntem doi
cu mâinile moi
avem oase de vacă
zăpada să tacă
ne privim în vitrine
care din noi e cel care ține
mai știi cine?
puțin scrum
privind cum
atomii în ghete de jir
au desprins din gură un fir
cum care fir cum
firul roșu al lui Naum
motanul din eprubetă
care și-a pus în buzunarul de la piept o lavetă
arata ca Armstrong când a ieșit din navetă
la volanul unui bolid prin realitate
pe un magheru-ngropat sub zâmbete fragmentate.
nimeni nu încearcă să ia legătura
cu nimeni
fiecare dintre noi este o planetă latentă
cu propriul sistem solar.
înfășurat în jurul gleznelor,
timpul e-un fir încurcat de telefon.
hey,
are you still on?...