o să mă aștepți
pe o stradă vie pe care
nicio trecere n-a amputat-o
n-a exilat-o în clișee
acolo unde
întâlnirile se petrec
mereu pentru prima dată...
cu iarbă multă
cu pantofi din lac și ciocolată

așteaptă-mă
în filosofia parfumată a platanilor
în tandem cu păsările
amprentându-și zborul
în străveziul parbrizelor generoase
acolo unde toți se cunosc
ca pe o uliță a copilăriei

când cade septembrie
frunzele miros a uimire
a gândul meu așezându-se
într-o agendă cu priorități...
exact pe umărul tău
o să rosteși cuvântul orășel
și casă și floare și brățară o să rostești
o să vină toate silențios-muzical
o să-și ocupe locurile într-o biografie
fără drept de apel voi fi femeia-gigant
sprinjinind un oraș în liniile palmei
o elenă cu brățară
doamna cu o casă...
tandru împinși de simfonia ruginie
ne vom revendica
trenul fără compartimente
călcătorul nemilos peste ore

așteaptă-mă
fă-mă să uit
că oamenii rămân mereu singuri
ca să mângâie spații goale
rugându-se... blestemându-se...
fă-mă să cred
că nicio moarte nu sălășluiește suficient de aproape
încât să-și reclame dreptul la proprietate
dreptul la noi
că totul ține numai de felul în care
vom ști să umplem interioarele
dincolo de simulacrele oricărei poze

[la cofetăria colț cu Grădina Icoanei au adus amandine proaspete. peste fruntea mea trece
un stol de narcise.]

DESCHIDEÞI TOATE PARANTEZELE!