Îmi iau În brațe seara, e Luna sprijinită
Pe coate la fereastră și parcă o aprind
Și ca o lumânare din ceara prea hrănită
Se vede în oglindă cu umbrele dansând.

Doar timpul încrezut clepsidra n-o oprește
L-aștept cu mâna plină de nuci și acadele
Și mic cât o secundă, cu mine se tocmește
Să mi-te lase-o viață pe una dintre stele.

O-mbrațișez la ușă și o conduc de mână
Pe cea care curajul a-mpins-o să mă vrea,
E ca o muritoare ce s-a-mbrăcat în zână
Și iar mă strănge-n brațe neliniștirea mea.

Ne-anunță miezul nopții, e zăpăcită toaca,
Trec norii cu vederea, e doar menirea ei,
Acum începe sfatul ce sper sa rupă craca
De care-s spânzurat necondamnat de zei.

Și parcă dimineața-i de mâna ta creată
Și parcă lângă tine aștept, încă nescris,
Iubita mea Poveste, stă Luna bosumflată
Și treaz mă rog la tine să nu fie un vis.