cu mult timp în urmă,
când pământul era un fel de buric
în care Einstein colecționa păpădii și melci
când lumea încă privea spre comete
ca spre niște lămâi aruncate de Dumnezeu
către cei ce nu-și spuneau rugăciunea înainte de masă
te-am cunoscut

atât de minunat licăream în ochii tăi uragan
încât toate oglinzile de aici până în Capella s-au spart
cu pielea ecouri fâșii în mii de săruturi
în mii de particule
te-am găsit

să revenim pe pământ
îmi spuneai
la miros de lavandă cu
luceferi sub tălpi
sângele nostru prinde rădăcini și în neant
tu râdeai când eu plângeam ca un om de zăpadă cu nasul mâncat de
Armstrong pe lună
eu râdeam când tu îmi recitai din cosmos, serios
ca un nasture la palton

69

în fine,
ne urcam pe cal și porneam
prin univers, la fabrica unde erau atâtea de făcut
la stânga sau la dreapta - ziceam mai mereu
calea lactee e prea fată mare
cu cruciuliță la gât
vrei? ziceai tu dimineața în zori
ștergându-mi gura de praf stelar cu degetul mic

dă-mi căprioara din inima ta

vreau mai multa iarbă
pe planeta mea
mai multă apă, un copil și doi dinozauri
zbieram eu
și tu mă țineai de mâini și mă acopereai cu păpădii și melci
îmi aratai o cometă
și-mi spuneai
uite
moartea crește venind spre noi
așteaptă-o trăind

#Melancholia

cu mult timp în urmă
când dimineața era o eroare, o gaură neagră în univers
era să mor cu tine în gând
am revenit pe pământ
în miros de lavandă cu luceferi sub tălpi
și cât de mici suntem în
punctul de unde mereu incepe totul




ai terminat baby?
nu
copy that

...to be continued