ți-am promis, într-o zi, un poem de dragoste. ai zâmbit. am spus: ai să vezi!
p.s. te iubesc mai mult ca ieri, mai puțin ca mâine, iar mâine te iubesc mai mult ca azi, dar mai puțin decât poimâine: așa mi-ai zis prima oară, iar eu, uimită, am privit tăcând la vrajă. uite:

dar unde-i timpul care-a zămislit iubirea, dar unde-i arcul ce-a trimis săgeata-n suflet? a fugit? iubirea mea-ți răspunde! ah, nu, e doar părerea nopții ce visul îl închide. când tu veneai, iubire, iubirea mea în sânge-și găsea locul. o altă alchimie ce atrăgea misterul, că doar privirea-ți spune ce nume am să port, că doar și șoapta-ți strigă în mine ca un dor. și uite, strângi în brațe o rază ce din beznă a renăscut. dar ce-ai ascuns sub pernă? tu te prefaci că dormi, știu și te cuprind de suflet, iar tu zâmbești ușor. te-am prins, îți spun, nu dormi, la ce gândești iubite? tu spui că la nimic, eu ochii pe furiș ți-i văd. mă cuibăresc în brațe și-ți spun că te iubesc. apoi că vreau să mor, îți cânt: de dor. tu vezi că timpul trece, iar sufletul mai tânăr pare. vrei să împachetezi odihna într-o zare. acolo să privești, că cerul ți-e albastru, scrisoare să primești de la un mare astru. să fim cuminți, îmi zic, ce dacă mâine trece, te pot urca pe-un nor, chiar de la noapte-i rece. strădanie nebună de-a cuminți o lume, tu vezi-ți drumul drept, un cerc nu-i o cunună!
când firea-ți cântă dragostea la piept, tu spune-mi, ce altceva să faci mai drept? iubește-mă, eu te iubesc de doare, dar ce durere dragă îmi e a ta strânsoare!