Risipă de rugină pe frunze,
am încărunțit în melancolie,
pe urmele timpului prins cu plecarea păsărilor
degeaba chem de pe dealuri rodul,
odihnește la răspântii de drum către iarnă.

Îmi cad pe ochi veșminte de aramă
din păduri cu stele pe crengi
și luna ca un pepene galben
scoasă din fire doarme prin vii la cules
ca un paznic în poemele nopții.

Nu mai știu care mi-e rostul
de m-a ademenit cu tristețe bruma
când toamna devine o prințesă bogată
și mustul dă-n fiert în cramele bătrâne
unde bat în memorie cântecele.