Din spuma mării ridicată,
Așa frumoasă te-ai ivit,
Că însăși Venus resemnată
În fața ta s-a prăbușit!

Părea atât de furioasă,
Frustrată chiar când se gândi
C-aşa ca tine de frumoasă
Ea niciodată nu va fi.

De-atunci, cu-evlavie și frică,
Enoriași câți nu visezi,
Altar din flori de crin ridică
Pentru zeița cu ochi verzi.

Iar eu mă tot gândesc la tine
Și mă tot mir cum îndrăznesc
Așa, un muritor ca mine,
De tine să mă-ndrăgostesc.

Biet Ixion, pe a iubirii
Încinsă roată ferecat,
Cu șerpii reci ai amăgirii,
Veninul, lent administrat.

Sunt și-un Sisif în devenire
Și am chiar propriul meu Tartar,
Căci să câștig a ta iubire
E tot o muncă în zadar.

Poate pedeapsa-i excesivă,
Dar chiar și-aşa, ce poți să pierzi?
Decât o inimă naivă,
Iubind zeița cu ochi verzi.