Știi
nu ținteam să ating luna
cu degetele-mi prea smerite
port în palma rotundă
vise alambicate

nesortitele sunt
gâlme pe brațul neîmplinirii
mignionele sunt
ochii din umbră
ce-i îmbrac în petale
ca și când aș trăi veșnic
pe cele fulgurante
le-am încuiat într-o clepsidră
să le pot întoarce ori de câte ori
zăresc aurora

poate că-n umbra pașilor tăi
nu simți pulsul
vibrând în pueril trup
poate nu-mi poți vedea chipul
printre ochiuri de sârmă ghimpată

eu îmi prețuiesc primăvara
senină
capricioasă
perversă uneori
mă prinde în ardoarea-i juvenilă
și mă aștern pe-al ei grumaz ticsit
cu flori de Mai

până la urmă
pentru ce suntem zămisliți?

15-05-17