umbra mea dispăruse, vai, deodată
(se dizintegrase nevăzută ca un atom)
degeaba strigasem și bătusem din poartă
în poartă
nimeni nu văzuse pe-acolo vreo umbră
umblând fără om

bătrânii spuneau că umbrele-și însoțeau
trupurile în peregrinările lor
( încoresetate de-o voință supremă )
dar umbra mea fugise chiar înainte să mor!
și-atunci, mă întreb, cum naiba să ies
din această stânjenitoare dilemă?

simplu, fără să privești înapoi
( îi auzii glasu-n urechi cum mă scurmă )
dacă am încăput, iubitule, într-o inimă
amândoi
de ce n-am încăpea tot așa… într-o umbră?