Murit, e început de moarte,
forma normală de a ”nu fi”,
iar naște viață-i doar o carte,
capitol scurt... de-a viețui.

Moartea-i inexistența lungă,
un fel de infinit crezut,
iar viața, ca la foaie, o dungă,
un pliu infim ‘ntre ”nu-i”, ”avut”.

Morți, ”nu suntem” o întreagă moarte,
doar între, rupt de-o scurtă ”viu”,
un episod cu-o formă a parte
la o esență... etern ”nu fiu”!

Viața e tot o despărțire
prin naștere, ”nu vreau”, murit
când te întorci în nemurire,
ea veșnicie... nu ”pierit”!

E ea, murirea, o sfințire
intrarea în sublim suprem.
De aceea morții, în fericire
ne uită, nu ne vor... de-i vrem.

Doar ea murirea ne adună
pe toți, rămași etern fideli,
evadați vieții, o Scriptură
de nefiri... Ființe doar nițel.

E negrul dominant, e lipsa
preponderent universal,
iar nașterea-i numai eclipsa...
un fel de ”a fi”, nenatural.

Fărâme am fi dintr-un Bing Bang
ce-a rupt inexistentul veșnic,
dând viața... un ”a fi” de ștreang,
doar dovedind ”nefiind” cucernic.

”A fi” e doar o îmbrăcăminte
de forme de la un ”neform”.
O rațiune scurtă, minte
de la neantul... el conform!

Muriți, redevenim esență,
”netrăind” moartea de la viață,
tristețea amar de-o existență...
ce-a dat doar la ”ne fim” o față.

De acolo liniștea deplină,
chipul senin la cel murit
indiferent, găsind lumină...
ce tot mereu ne-a ispitit.

Am tot aprins-o celor morți,
ce ei o au ferice în negru
odihniți, nebătând la porți
o viață... tot visând ”integru”

de neatins... de-un viu tenebru...

La moarte, nașterea-i recul
și viața... mortului un emul.............
18.09.2017

*Dedicat lui Mircea Luncașu, ”forever my friend”.