Câteodată-mi pare că eu sunt
un mic bătrân cu păr cărunt,
cu oase moi ce-au ruginit,
cu mâini de înger ostenit

Și da, ai auzit-o mult prea bine!
Nu sunt diavol și m-ai iubit pe mine.
Si dacă n-am fost aur și argint,
eu tot n-am învătat să mint.

Aș vrea să avem înțelepciune
ca să plecăm c-o plecăciune.
De mână să ne ținem la sfârșit,
când vom afla cu ce-am greșit.

Te rog să nu mă judeci la final,
citește-mi doar un vers banal,
să-mi amintească că eu sunt
un mic bătrân cu păr cărunt.