sunt zile când ard mocnit, fără fum,
ca o țigară uitată alături, pe masă
și zile când mă adun din frunze și
resturi de scrum – și-mi umblu prin cuget
așa cum umblu prin casă

sunt zile când ochii dinăuntru mă dor
iar spaima pe iris se-așază ca o pânză
de gheață – sunt zile când simt moartea
rece în fiecare por – și zile când uit totul
sufocat de excesul de viață

sunt zile când ard mocnit, efemer,
așa cum arde focu-n bătrâna mea sobă
de teracotă – sunt zile când sfredelesc
cu privirea neliniștită în cer – și zile când
mă ferec disperat înăuntru-mi
ca într-o grotă