pot privi josul stând cu fața în sus
cerul e un fel de oglindire a faptelor noastre
e un loc précis cel în care te caut de fiecare dată
când mă cred mai singură ca niciodată
privirile sunt aprige
iar ochii devin carusele cu păsări
îmi spui că joaca de-a viața e minunată
nu știu să mai cred în vorbe scrise pe bilețele
mi-atragi atenția cu paleta asta de detalii
unde arunci când demoni, când îngeri –
să-mi arăți diversitatea tematică pentru toate spaimele
să se odihnească, îmi repeți
desigur că le vom păstra
și unul în brațele celuilalt vom privi cuiele
tălpile noastre știu limba unui drum fără de întoarcere
e doar chestie de oglinzi