E tot, iubire peste tot și frunza-n iarnă cade ram
apoi se reîntoarce mugur, crapă de dragostea din trunchi de sevă
și, nor ce-așteaptă puf pe cer să se adune gram cu gram
să cadă râuri, să ne spele și, albina, ce-nmulțește floare, fără relaș... nu știe grevă.

E muntele semeț -ce ține să-și toace roca în rădăcini
și bradul priponindu-l ace să nu rămână dezgolit,
iar marea mângâie nisip, ca râu se-ncorsetând cu arini...
cum cer stă prăvălit pe noi… nu pleacă-n zbor spre infinit.

Câinele, stă domesticit, iubește chiar și pe hinghieri,
omida moare în cocon se dăruind pentru frumos
și zile, nopți, nu se despart, că azi este o noapte ieri...
iar eu la fel țin mult la tine... până ce-oi piere amor, os...
04.08.2014