Ți-au ieșit spini de flori sălbatice din spate și, când te atingeam cu aripa stângă, pământul începea să danseze sau chiar să devină pătrat.

Apoi, am găsit o oglindă acoperită cu praf de safir, ne-am privit amândoi în ea, tu continuai să te minți că din rădăcinile tale nu creșteam eu.

Eu te-am perceput mai clar atunci, erai o făptură din basm, iar eu încercam să mă desprind din brațele tale, îmi doream atât de mult să te uit.

Ca orice obsesie, erai greu de tratat din mine, așa că am început să fug oriunde nu erai tu, deși simțeam cum pașii tăi îmi mângâie urmele.