e un sfârșit poate
un cântec
se răcește brusc între priviri
mergem desculți
așa se simte cel mai bine agonia
starea aia căreia masochist te abandonezi
altcineva ți-a trăit copilăria
tu i-ai simțit prima julitură
arsura prafului condimentat cu sânge
jocul pe sfârșite de-a nesfârșitul
ești o textilă croiala ei
neîndemânarea meșterului presetat să
facă haine de unică folosință
ești o zi o jumătate din jumătatea ei
toată grămada de incertitudini pe care
un pumn plictisit suveran a aruncat-o în tine...
știi ești suficient de orgolios cât să cazi în propria plasă:
numeri până la 3... 3 și un sfert... 3 și... te arunci!!!
de fapt oamenii sunt aceiași tu însuți eu însămi... doar
o spaimă frivolă ca un curent electric neachitat verifică
aderența la sine / impactul ambientului / gradul de uzură
violetul se strânge din ce în ce mai mult rămâne
un colț dintr-o tulpină / o idee / un ceva de care
terifiat sufletul se prinde ca un fluture
roiuri de fluturi / intermitențe / secunda asta pe care
înverșunat o strângi în mână


autobuze
întârzie la celălalt capăt
al lumii
odată cu ele
o parte din timpul tău care
n-a găsit mai nimic personal
în prezent
aici
cealaltă parte
un violet făcându-se din ce în ce mai mic:
o frumoasă iluzie