Și dincolo de moarte
o undă viorie s-aprind peste un prag,
e visul ce se pierde,
pe file oropsite
pelerinaj tăcut.

Să-ți amintești străine
suntem frânturi de lut
să n-aștepți să se spargă în fire de nisip,
din viață ia ce-ți place
și dăruiește clipe dospite-n palma zilei
sub aripa senină a blândului azur.

Înmoaie-ți pana albă în ochi de chihlimbar
să nu îți fie frig
să nu îți fie foame,
din călimara zilei culege ce-ai sădit
să nu îți fie teamă
de sufletele reci.

Nu-i încă frântă clipa
trupul nu-ți ostoi călcând pe cioburi arse,
doar prețuiește-ți darul purtând eșarfa vie
a zilei ce se scurge.

Și dacă vei rămâne fidel oglinzii tale
lăsa-vei urme albe să poți senin să spui
în ceasul de pe urmă,
de m-aș mai naște-odată
la fel aș viețui.