Cu coamele de flăcări ies din mare,
Suflând prin nări învăpăiate zori,
Tuspatru caii soarelui, prin nori
Trăgând un car cu osii arzătoare.

Și zeul aplecat pe-ntinsă zare,
Înflăcăratul, îmboldind cu zor
Înnebuniții roibi nechezători,
Gonește aprig albă arătare

A lunei lunecând înspre apus
În scaun de ninsoare și de nacru,
De ciute negre către noapte dus.

Și mâna de lumină de-o atinge,
Pe-al morții ei zadarnic simulacru,
Clar aurora roze roșii ninge.