în fructă viețuind, e timpul șarpe,
mirajul de a fi ne adâncește
cu duh închis în carne ca în clește,
Amor ne iartă buzele sincarpe.

acolo prunc al vorbei zămislește,
șoptirea ni-i ca susurul de harpe,
ca oglindirea gândului în ape;
cafeaua iată că de-acum smolește...

e vreme de odaie,-afară-i brumă
că roua a fugit la Dumnezeu
pesemne, de nu-i dai deloc de urmă.

iar tu, frumoasă, pui de drac îs eu
și trupul tău atingerea-mi îndrumă
lovit în minți de-un eros derbedeu...