Făcusem legământ
că nu voi mai strânge
octave strivite sub pași de gorilă
dar parcă poți pârdalnică inimă!
Fiecare privire îți smulge un fulg
din aripa ce altădată plutea în înalt.

Că viața-i nedreaptă
că strâmb este mersul cu vârf de bocanc
o știe oricine s-a prins în cerneala de foc.

Poți să înghiți hapuri de ceară la nesfârșit
dar cum să nu doară gestul nevrednic
privirile goale înfipte în gândul
acelui ce vlaga și-a stors
să-ți dăruiască un fulg de senin?

Cum să nu te rupă grimasa durerii
când singur și-a zdrențuit veșmântul sfințit în credință,
și uită
că vouă vă curge aceeași licoare în vene?

Vei înțelege cândva,
copil cu năframa pe ochi
că firul rupt nodul îsi poartă,

să nu fie mult prea tărziu,

cochilia de melc închide un suflet rănit
și doar cine se-apleacă
i-aude plânsetul orb.

26-04-2015