l-am întâlnit cândva foarte demult
îmi adusese un ceainic de porțelan în care pusese un pom de mătase
eram pe undeva închisă, într-o închisoare de fontă,
printre zăbrele vedeam lumina neonului
și jandarmul de pază, plictisit de la atâta păzit
am scos afară
pomul de mătase, l-am despăturit, avea coroana foarte roz, în formă de nor
pur și simplu roz, moale la atingere
și trunchiul galben, ca luminița care intră, spre dimineață, prin ferestruica de sus
care abia se arată
cine ești dumneata, domnule care intri în celulă?
și dintr-o dată am știu că era omul de la fabrică, cel cu mătăsurile,
l-am privit lipindu-se de ziduri și ascunzându-și fața cu palma
demult ți-am fost tată, mi-a zis,
însă în celulă era frig, dumnezeu nu era pe nicăieri, să ne vadă.
trăiești, fata mea, într-o țară de mătase, dar pomul acesta...
mi-a zis, și am început să urlu într-o limbă străină
din mine a început să crească prana și durerea să se împrăștie
zidurile închisorii se dădeau la o parte, parcă peste mii de ani împărătești
pe care nu i-aș mai fi trăit niciodată, de lungi ce ar fi fost
desigur, v-a vorbit Sheherezada, și aceasta este o poveste
și eu sunt îmbrăcată în mătase, ca pomul acela, al fetei...
mătasea sunt eu, și palmele mele frumoase, cu care am făcut pomul și fabricile
din atâtea diamante care au fost așezate la picioarele mele
eu sunt cea mai înțeleaptă cadână
și sunt frumoasă
deasupra se arată o lună sângerie și plânsă, căci vine de undeva de foarte departe
să ne vadă, pur și simplu, și să asculte cum foșnește mătasea.