agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-10-08 | |
l-am întâlnit cândva foarte demult
îmi adusese un ceainic de porțelan în care pusese un pom de mătase eram pe undeva închisă, într-o închisoare de fontă, printre zăbrele vedeam lumina neonului și jandarmul de pază, plictisit de la atâta păzit am scos afară pomul de mătase, l-am despăturit, avea coroana foarte roz, în formă de nor pur și simplu roz, moale la atingere și trunchiul galben, ca luminița care intră, spre dimineață, prin ferestruica de sus care abia se arată cine ești dumneata, domnule care intri în celulă? și dintr-o dată am știu că era omul de la fabrică, cel cu mătăsurile, l-am privit lipindu-se de ziduri și ascunzându-și fața cu palma demult ți-am fost tată, mi-a zis, însă în celulă era frig, dumnezeu nu era pe nicăieri, să ne vadă. trăiești, fata mea, într-o țară de mătase, dar pomul acesta... mi-a zis, și am început să urlu într-o limbă străină din mine a început să crească prana și durerea să se împrăștie zidurile închisorii se dădeau la o parte, parcă peste mii de ani împărătești pe care nu i-aș mai fi trăit niciodată, de lungi ce ar fi fost desigur, v-a vorbit Sheherezada, și aceasta este o poveste și eu sunt îmbrăcată în mătase, ca pomul acela, al fetei... mătasea sunt eu, și palmele mele frumoase, cu care am făcut pomul și fabricile din atâtea diamante care au fost așezate la picioarele mele eu sunt cea mai înțeleaptă cadână și sunt frumoasă deasupra se arată o lună sângerie și plânsă, căci vine de undeva de foarte departe să ne vadă, pur și simplu, și să asculte cum foșnește mătasea.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate