nu foarte demult tati ți-a luat un ursuleț
era iarnă și foarte frig, tati a venit tocmai din Helm
șinele scârțâiau, draga tatei, pe locul din dreapta mea era un ziar care citea un om
pesemne Mocănița, ea împlea norii cu dragostea tatei
ea îi împlea
ca și cum ai îndesa într-o poză o fată
de la atâta frig nu știu cum am ajuns până aici.

tu spune-mi dacă mă placi
dacă îți vin darurile pe care ți le-am adus astăzi, dacă tata e bun
eu încerc, draga tatei, să fiu un ziar care citește un om
și pom încerc să mai fiu

erai unica mea pară din unicul pom de pe pământ
fata mea
pentru tine s-au inventat norii, ca să crești

acum eu mă duc, cam aplecat de spate și cam târziu
tu să stai departe de lup
și de colțul lui
de oțel
l-am aduc cu mine din Helm, sau a venit după mine,
sunt atât de bătrân încât nici nu pot ști...
de oțeluri sunt săbiile pentru împungere
pesemne și lupii
au drept de
oțel
nu, oamenii nu sunt din oțel, nici lupii nu sunt
privește-mă, cum te priveghez.

în spate am păduri vechi de nuci, am satul în care ai crescut
am pe mama ta
cum mai bat clopotele a dimineață acum...
și totuși
seară să fie peste tine, când plec, când mai viu,
să te găsesc din nou ștearsă și plânsă
cum ești
și să îți aduc mirele care să te trezească din somn

și lacrimile să ți le adun.