Se îndepărtează iar, încet, amorul Soare,
Făcând mângâieri calde doar amintiri, regrete
Ca din covorul verde culori maron discrete
Și-apoi câmpii, păduri, golașe precum mare.

Ca pe-un elastic stă de sprijin colos, punct
Ce gâdilă nesigurul cu riscul său eliptic
De-al pierde o zi pe veci, rămas sublimul scriptic
În axioma legii de-un negru calv… cărunt.

A îndrăgostit o lume, ce-l pierde în venerații
I se trezind să-l vadă mereu, în dimineți
Să-i dea obor de suflet, de muncă, scurte vieți...
Se dăruind golașă s-o îmbrune-n irizații.

Mă simt un pic nostalgic la orice dus de vară
Ca după un tur de pistă când nu mai e putere
Îndeajuns pentru un nou start –numai o vrere-
Iar finișul e aproape, neștiind.... a câta oară.
14.08.2014