dansul nostru va părea nesfârșit
infinit ne va fi visul când vie
duminica va stropi gleznele
filele albe rămase necădelnițate
un fel de botez al timpului aceluia pe care
copilărește îl strângi la inimă îl faci
„timpul acesta”
alergi după mine
(știi bine să te ții după năluci!)
atâția munți avem de adus în lăuntruri
atâta comoară și
strigătul păsării în care
îți recunoști vocea
genunchii zdreliți
frunzele rochiei galbene
toate poemele
simți
cerul căzut într-o mare
convinși pe rând
ne prăbușim
zei fără de păcat în temple uriașe
... dansăm... dansăm...
nimic nu ne pune în gardă
nimeni nu divulgă
suntem fericiți
inconștient abrogăm
„ultima clipă”
trecem brusc
habar nu avem de mâna care
apasă butonul:

vom fi Cântec

ne vom aminti Dansul