Ne-adunăm în sine
cum ne-am strânge unul pe altul în brațe,
ghemotoace de lumină în umbra-nserării.
Lumină fluidă suntem,
curgem vinovat unul prin altul,
știind că pustiul din noi
poate fi pustiul din urmă.
Când ne strângem de tot,
rămâne o rază,
doar una,
semn al trecerii ființei de abur în sferă.

Ne-adunăm,
până nu mai rămâne decât amintirea sferei
c-am trecut pe aici.