- La miezul nopții am lăsat paharul,
Cu forma gurii tale pe contur,
Pe noptieră, să-ndulcesc amarul
Singurătății negre, dar îți jur

C-am să-mpletesc din razele de lună
Un pat de flori pe care să te culci,
Să descifrăm mistere împreună
Și zilele vor fi atunci mai dulci,

Am să-ți pictez doi fluturi albi pe coapsă,
Un pescăruș, în zbor, lângă buric,
Să-mi fii și recompensă, și pedeapsă,
Că lângă tine nu-mi refuz nimic.

- În miezul zilei mi-am adus aminte
De vraja nopții albe ce-a trecut,
Niciunul dintre noi n-avea cuvinte,
Dar mierea s-a prelins într-un sărut

Pe buzele carmin, parcă jăratic
Þâșnea din ele-atunci când obosiți
Ne odihneam pe-un pat aristocratic
S-o luăm de la-nceput nestingheriți.

Am reluat cu încăpățânare
Un ritual pe care amândoi
Am reușit să-l scoatem din tipare.
Îți jur că nu-s hotare pentru noi.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif