topitul plumb, vestire-a iad licoare,
îl beau cu ochii însetați de moarte;
așază-mi vinul vremii deoparte
pe-aripa lui visarea mea să zboare.

e zvon de frunză-n piatră pân' departe
și-a prins o vorbă rece să coboare
fiind sub zodie de guri ușoare
ce lacrima în văz îmbie foarte.

te ia cu plâns în toamnei baliverne
ci nerostind mirări, doar blând truism
știut din locuirea de caverne.

nu strâng averi de fală-n egotism,
nu jinduiesc cărările eterne
destul amurgul mi-e traumatism...