cînd mă prinde vreun înaripat de călcîi simt că trebuie să
calc apăsat, să nu mă înalț ca orice pasăre
fiindcă zborul pare simplu și firesc, o cădere în cer,
iar statul pe loc e greu și sacru
se numește vatră, se numește piatră,
fiindcă sîntem intraplanetari și intraplacentari cît ne e veacul
și ce frumos și simplu ne șade
sara bună mesager al nopților mele, sara bună doamne și domni
veste dau că stau culcușită pe un genunchi și citesc fiindcă sînt femeie,
deși nimănui nu îi pasă
dar mie îmi plac poveștile colorate și aerul frivol al minții mele,
cu tot ce voi uita din ceea ce învăț acum
edițiile noi cu coperte schimbate,
cele care vor fi mîine alte povești, cu rînduri care fug
precum turmele de antilope
închipuiri ale minților de bărbați care ne cutreieră holdele
și le treieră
una cîte una

acum privesc din nou aceeași lume
cu stîlpii vechi de telegraf pe marginea căii ferate
o lume secționată și parcelată de mult, măsurată cu șublerul,
era lumea mea, frumoasă ca un măr copt în coajă
cînd începe să sfîrîie și să îmbie
cu mireasma lui pervertită intelectual
mirosea a literatură, filozofie, și istoria artei
fiindcă îmi plăceau poveștile mai blînde
între cerul și pămîntul limpezite și țărănești
zburau îngerițe în cămăși lungi de noapte, albe cu dantele,
coruri de copii trîmbițau precum arhanghelii venirea primăverii,
cu ierburi de leac la subsuori se ivea cîte o zînă
rușinată că trena din narcise se ofilea prea iute,
și eu îi ajutam pe toți
să iasă din tabloul dezvelit la vernisajul vieții mele

plîngeam în afară
plîngeam înăuntru
ascundeam o lună amăruie în spatele ochilor,
cînd sub dreptul, cînd sub stîngul