ROMÂNIA MARE

(Poem despre Unirea Mare)

Voi, frați Români, cu glorii mărețe din trecut,
Desfășurați drapelul din Tisa peste Prut,
Să vadă Europa și-ntreaga omenire
Cum strălucim de-un secol prin falnica Unire !
Se luminează zarea peste Ardeal, Moldova,
Peste muntene plaiuri, căci liberă ni-i slova...
Carpații, Delta, șesuri și Dunărea cea sacră
La chipul României se-nchină Marea Neagră !

N-a fost ușor, Iar Țara prin mari furtuni trecuse,
Sub negri nori sau roșii, dar... „fuse și se duse”!
Istoria ni-i plină de fapte vii, mărețe,
Din care cei de astăzi au multe ca să-nvețe:
Mihai Viteazul, Cuza, Alecsandri - sunt nume
De zei ai reunirii, dând Țării-un sfânt renume
Dublat de primul rege, Carol apărătorul,
Sau Ferdinand, alt rege, numit Întregitorul.
Dar și Kogălniceanu, prin marea lui iubire,
Luptase ca Bălcescu și-a fost vârf de Unire!

Astfel trecură anii iar visul lor e-o faptă
Care, spre-a fi totală, desăvârșire-așteaptă.
Oricât de bun e anul cu sărbători pe listă,
Când Basarabia-i lipsă, aniversarea-i tristă!
Da-i foarte-aproape clipa când ea, de bună seamă,
Va reveni la sânul iubit al Țării Mamă.
De-aceea sărbătoarea va fi cu mult mai mare,
În ziua când serba-vom pe veci UNIREA MARE !