în liniștea dintre două scaune
o dimineață speriată
de un stol de păsări fără culoare
aburi de cafea se ridică
din pagini
ca un suflet de unică folosință
spre un rai anonim

frunze, litere, ploaie
vântul purtând o șuviță rebelă într-un bemol cronic
griul luminei târât în genunchi
peste orașul pocnind din călcâiele ude

cărți, gutui, cerneală și Bach
chei uitate pe frigider
un fular cu roșu adormit pe andrele
laba unui motan
atârnând sub perdea, lângă ficus

un zâmbet
de copil dedicat nimănui
amenință lumea cu fericire
toate trec și
în liniștea dintre două scaune
o femeie scrie despre asta