Atomul meu cu destui neutroni, devenit un ion negativ,
pe o bandă de absorbție, într-un moment magnetic,
în acceleratorul elipsoidal al Terrei,
s-a aliat cu atomul tău bogat în protoni,
într-o moleculă, trecută prin stări de agregare,
după o intensă interacțiune de schimb a electronilor,
până am stabilit energii de legătură, cu linii de emisie,
cu unele unde de incertitudine, de la nucleele inițial instabile,
ca la orice particule elementare.
Ne-am creat propriul câmp magnetic
și am devenit o forță nucleară, doi fotoni iradianți,
aproape indestructibili,
din electroni cu pozitroni și protoni cu antiprotoni,
cu energii armonizate sentimental de fericire,
în minisistemul nostru coerent.
Cred că așa se explică în univers fizica iubirii,
încifrată și în ciudata mecanică cuantică
a energiilor mici și a undelor gravitaționale,
intuite parțial de filosofia necunoașterii.
Degeaba se încearcă la C.E.R.N. să se spargă
coeziunile iubirilor intra-atomice,
prin forțe și energii de dezintegrarea nucleară,
dacă antimateria, adică antiiubirea, nu intervine
ca o urgie sau ca o greșeală nedemnă
din exteriorul corectitudinii, dar, deseori
din gelozia neutrinilor din electronii contaminați
de boala dezintegrării!
Acum înțelegi de ce sistemul solar, galaxia, universul
există din iubirea unor particule infime din noi ,
ca lege divină !?