Ascund soarele-n cutia cu ninsori
Și ceru-l pun pe mare,-ntins pe burtă,
Născut o dată dar mort de multe ori,
Luna opresc, pământul să-l învârtă.

Toți îngerii-s grăbiți să mă pârască,
Urlând la ,,El" spunându-i să mă certe,
Dar Dumnezeu e pus să mă păzească,
Doar eu învăț pe vii și morți să ierte.

În floarea vârstei se stinge o lumină,
Îmi țese mintea pe foaia unui gând
Parfum de pâine ruptă de-o bătrână
Și-un veșnic roșu trandafir flămând.

Pe țărmu-ndrăgostit se naște-o lege,
Ne-nduplecată ca o lamă de baltag,
Nici viața și nici moartea nu-nțelege
De ce-mi iubește taina-acest meleag.

Prea obosit de vechea-mi osteneală,
Îngrijorarea-și bate clopotele-n mine,
Mi-a ațipit în palmă o pată de cerneală
Și rezemat de ea visez visuri străine.