Privește-ți omule, frumosul din suflet…


Când peste brazi brumați de timp,
Răsare din împărăția ei ochioasă luna
Și întregul vieții îl luminează pe pământ,
Dezmierdând în ploaia ei de raze argintii
Frumosul lumii adormit în noapte,
Îi dă culori feerice naturii și iubirii,
Cum nu s-a mai văzut,
Decât în raiul pământesc, bine privit.
Privește-ți omule, frumosul din suflet !
Privește-i lumina transparentă,
Ca limpezimea apei de izvor
Și vezi ce simți cu adevărat,
În sufletul de viață frământat, în timp;
Prin vene îți va curge poezia,
Inima își va deschide roșul trandafir,
Ca altruismul dărnicia,
Și Venus va cânta divin,
Pe-a timpului nemuritoare harfe vechi
Și pe al tău destin.

O viață, miracol dăruit cu bucurie,
Și binecuvântat pe altare sfinte,
Deșteaptă mintea omului cu spiritul sărac,
Așa cum soarele trezește sfânta dimineață,
Să vadă adevărata frumusețe,
Adevărata bogăție: iubirea, pacea, dărnicia,
Căci timpul enigmatic măsurat
Răsplătește omului faptele bune,
Dar nu uită ce greșește niciodată.

11-02-2016