Închis după zăbrele, în parcul cu-animale,
Stă tare trist condorul, cu ochi mari, visători..
Mulțimi îl văd și pleacă și-l plâng adeseori,
Căci merge greu, târându-și aripile, agale.

Sare din bârnă-n bârnă, dorind din nou să zboare,
Să spintece văzduhul, prin nori, în înălțimi.
Îl ocoleau piloții, că-i vajnic în iuțimi:
Era stăpân pe piscuri și se-mbăta de soare...

Plutea dormind sub ceruri, în liniștea albastră -
O cruce răstignită, al haosului zeu.
Acolo sus păruse că-i lângă Dumnezeu;
Aici e-o târâtoare - o victimă sihastră...

Când doarme, se visează că face tumbe-n aer,
Că zboară-n rotocoale, că-i, în picaje, as...
Aici se-ncurcă-n aripi, stângaci la orice pas.
Când cade, râd copiii; dar el aude-un vaier.

Condorule, bun frate, cu gât golaș și falnic,
Nu ți-ai pierdut simbolul și nici misterul sfânt:
Știu un popor ca tine, cu aripi la pământ -
Ieri la-nălțime-n lume, azi priponit și jalnic...


Glen Ellyn, 1 nov. 2017