toamna aceasta
se amestecă cu sângele alb al

n e pu t in ței. te găsesc în orice cameră
în care soarele moare.

eu sunt întunericul. sunt voci la care doar noaptea
pot să ajung. scrijelesc pielea mea de diamant.
desenez lumea cealaltă.

văd
copii
urcându-se
în balan
soare/

văd
cum se rotesc
caruselele
în
noapte.


văd lumea îngrozită de spaimă.
dar nu moartea o sperie.

văd pisicile muribunde
pe malul oceanului
pe care oamenii
le îngroapă.

și copiii râd / sunt copiii întunericului / de pe lumea cealaltă
care ne stau strâns lipiți de piepturi

când nu mai avem ce iubi.
văd razele de soare cum se-mplântă în corpurile
noastre vii
ca niște cuțite
și le fac sa tremure.

scrijelesc drumul / în ochii tăi se vede
lumea cealaltă plină de vise și smoală.

scrijelesc cerul: din el cade frigul care ne face

cruzi & goi. din el cade bruma care acoperă

cu firele ei argintii lumea noastră plină de

copii ai fricii.

văd mașinile continuând să pompeze sângele.

trasez
cu creionul
chipul tău blând
ca al unui copil care dispare
încet,
neputincios
într-o mare învolburată. acolo unde

văd:

carusele care nu se mai opresc.

copiii noștri goi
dându-se în
balansoarele noastre
goale. & așteptând răsăritul.