Am intrat în gândul tău noaptea
cred că nu m-a văzut nimeni,
eram atât de transparent mai puțin inima
care galopa printre vechile ruine
din care s-a născut frica de oameni.

Liniștea se surpă într-o apă străină,
nu curge pentru mine dincolo
ci se lasă sedusă de femei de ploaie.

Mă voi întoarce să-mi caut în memorie
cuvintele în care te-am uitat,
voi rămâne cu tine să urcăm pe acoperișuri
ziua în amiaza mare
când îmi voi dezbrăca hainele,
să vezi conturul acela la care tânjești.

Știu că vara este toridă și arde,
dar n-am ce face de-i prea târziu,
îmi place să iei ce-ți convine din mine
și să pleci fără să te chem înapoi.