Toamnă de neuitat.
Au înflorit toamna.
Petale,craci și mere,
Coadele tale blonde,
Graurii care erau în vârf de cireș,
Toate pleacă spre infinit,
Spre țările mai calde
Din noi...Unde!
De câte ori mă uit la fântână,
Unde parcă speli ceva,
Mă cuprinde o bucurie,
Dar și o frică
Că o să pierd.
Ești tristă?Ești tu tristă?
Mă cauți tu?
Mă plimb ades pe deal,
Nuci mă înconjoară,
Și-mi pare că am uitat ceva,
Undeva,pe tine chiar.
E amorul ascuns în creier,
Care dă semne că se simte străin
Sînt rece?Sînt rece eu?
Care mă plimb?
Sau e o iluzie?
Vreau să fug într-o viață mai importantă
Unde,amor fiind,nu ești tu?
Pleacă păsările,zbor și eu
Poate spre un ideal.
Nu ești și tu acolo,
Ceva din mine știe.
Mă fac de fier de fontă,
Dar nu mă pot abține.
Adio,coade blonde...
A-D-I-O...