când camera devine mică și stelele se prind într-un dans diavolesc
ies pe fereastră
colind aleile negre din parc până nu mai știu mersul
frigul acesta m-a îmbătrânit cu 10 ani oh dragostea mea închipuită
și totuși
bărbații îmi dau flori cu parfum de așternuturi
și totuși am pielea tot mai curată și mai ademenitoare sunt o viperă
unduitoare
port alb
port roșu
îmi pudrez obrajii acum
zâmbesc cu ochii mei intenși de căprioară sinucigașă

sunt toată dorință
dar nu acum nu mâine nu niciodată
se apropie, ma înconjoară și mintea lor alunecă într-un vis de muribund
sunt prea departe să mă atingă
sunt prea înaltă să mă dorească
și îi sacrific unul câte unul pentru că din mine
cresc formele femeii care nu a văzut lumina
umbra mea nu iartă și nu iubește
doar lasă din loc în loc mici capcane cu miere
și iese la vânătoare.