agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-11-11 | |
bate pământul cu pietre,
bate-l cu crengi de alun, cu țepi, cu cât mai multă silă și cât mai multă îndârjire, cu pumnii, se va deschide, se va deschide până la urmă, o, câte păcate ascund măruntaiele tale, câte urme de răni suturate pe dinăuntru, plânse și aruncate cât mai în nelumină, nu e nici un ochi atât de lucid care să reflecte atâta lehamite, atâta pustiu, atâta însingurare cum e apa aceasta pe care infinit de singur o traversezi d-aia te întreb: pe unde ai fost, pe unde te-au purtat picioarele, pe unde ți-au putrezit oasele, păcatele, plânsul și râsul, grimasele și nefericirea, ce ai iubit și, până la urmă, cu câtă intensitate, ce sân ai mângâiat și ce gură ai acoperit cu săruturi, noaptea în foc, noaptea în foc, sub luna crescută ca un furuncul pe cer, ca un tabernacol în chilii demult părăsite, ce înger ai legănat pe picioare, ce fel de casă ți-a crescut din trup, ce fel de arbore ți-a ieșit din alungirea nefirească a degetelor, ce fel de ninsoare, ce fel de aură, dracule, de la linia asta din palmă până la linia asta din suflet cine să te mai plângă acum, singur ai fost la facerea lumii și la fel ești și în ziua aceasta, cea de apoi, în ceasul al doisprezecelea, când dumnezeu e pregătit să tragă obloanele e pregătit să fugă pe-un munte deja pustiit, e pregătit să cadă în hohote, asta îți spun: câtă lumină, tot atâta alienare mort ai fost și, iată, ai înviat, nu ai știut până acum, mort ai fost, ți-ai plimbat hoitul prin lume, l-ai lăsat să facă reverențe, câteva doamne ți-au răspuns fluturând din gene, extrem de misterios, desfăcându-și picioarele, sunt uomo noir, uomo ultimo, uomo infernale, vin de la capătul lumii și caut celălalt capăt, acolo unde ploaia cade de-a curmezișul, unde cresc prigoriile direct din pereți, sub glet, în armătură, acolo unde noaptea e un șarpe constrictor gata să te înghită, unde marea nu te-a încăput deși atât de mult ai iubit-o, femeia ta a fost, femeia ta care ți-a născut, în cele din urmă, o insulă de pucioasă și fum, stearpă ca toate mamele care și-au ucis pruncii trimițându-i în lume, s-o clatine, s-o acopere, s-o posede, mort, mort ai fost și, iată, în ziua a 7-a, din luna noiembrie, în anul 2017 după hristos ți-ai deschis ochii, ai reușit, în cele din urmă, să vezi, sub soarele mic, într-un strat de ceață aprinsă, nimic nu e mai frumos decât un drum care sfârșește în pustietate
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate