în după-amiaza aceea
de vineri spre luni
fără prea multe detalii
nu vom stabili ora nu vom ține cu orice preț
să fim punctuali vom alege de pildă
albastru-spre-vest
(de-o vreme nu ne mai sperie asfințitul)
semnul centripet și polul plus
(mică revanșă a istoriei rateurilor desăvârșite?!)
acolo se adună toate
inelarul meu și mâna ta dreaptă
iarba tăcerilor și neliniștea bună a clopotelor ce n-au uitat...
puzderia cuvintelor-sentimente pe care n-am găsit de cuviință
(atunci demult când eram peisaje sau poate
mult prea naivi... prea orgolioși?!)
să le descătușăm
... chiar și târziul din noi așezat acum
în formă de cântec ce vine odată cu
blânda înserare
ne vom întâlni
nu va conta dacă voi purta verde
doar o frunză pe punctul de a-și cere
dreptul la culoare
la ieșirea din anonimat
vom locui
acea răscruce la care
dragostea nu mai face ravagii
timpul leagă inimi: mă vei recunoaște
după ochii înalți
vom fi noi la
trecerea poemelor printre ape și
nu vom mai privi nesfârșitul
ne vom regăsi atât de aproape....
într-o vineri spre luni