până acum
ți-am ascuns acest adevăr
te iubesc pentru că ești ca o floare de toamnă
luptând până la sânge să ții partea culorilor
când norii stau să prăbușească timpul,
mereu încercând să ții dreaptă balanța
cu fragilitatea ta de-o parte
și dincolo tot mai frigul însoțit cu-nserarea
(doi cheflii ieșiți în oraș să sfarme pacea).
și aici se dau peste cap toate-nțelesurile lumii:
că puterea ta e fragilitatea ta.
zăpezile din burta norilor, ucigași fără liniște,
ar dori s-acopere orice sclipire de viață.
florile de toamnă rămân drepte –
mucenici prinși în gheață,
dându-și pe sub zăpadă
lumina
ghioceilor.