nu înscriba melancolii de verde
privește în ochii albului ce va veni
suit pe șalele iernii;
icoane în tine vedeam, erai biserica mea tristă
neomenită de închinare de om,
îngerul era beat
de o beție fără de aripi,
trebuia să meargă pe tălpi ce nu i se cuvin, el e divin -
păcătuia în el mândria

șalele preamultului de noapte devin
stele ce cară munți de ocară-n plictis
de iască
în noaptea aceasta atât de păsărească,
nezis

nu-mi măsor cuvintele, ca alții (asfalții)
am doar un kilometraj spre înalt
uneori țin capul plecat
și multe mirări se întâmplă cu versul la tâmplă;
verbul poate să ucidă
demență lucidă
pe glasul minții împărat
cumpărat

ce mai d-alea valea
sunt bătrân ca jalea
și-i eter o nimfomană ce
orgasmele-și emană

am vrut să scriu un poem cuminte, degeaba
tot goange am în minte și cum văd treaba
mă voi rătăci-n orgoliu
și de ziua mea (de doliu)