stau lungit pe zăpadă
măsurând pulsul acestei planete
trupul adolescentin al ultimei
descoperiri geografice a umanității
și nu pot, nu pot șterge nopțile mele
din indiferențele tale.
dragostea mea. dacă aș fi vrut
să fac un pact trecător cu marinarii
mânați de dorința simplă de călătorie
mi-aș fi atârnat fericirea pentru o clipă
de imaginea panterelor roz
ca într-un dans de oglinzi.
m-aș fi jucat catan
sau mai bine l-aș fi citit pe Homer
vorbind despre adevăratele sensuri
aducând jertfe în aula zeilor.
dar aici ești tu,
în inima asta șomoiogită
ca un câine de jad
spărgând lanțurile insipide ale însingurării
straturi peste straturi
nevoit să mă desprind de sinapse.
încă faci parte din mine iubito
o frumusețe sălbatică
a acestui anotimp
anodin.